Părerile Specialiștilor și Recenziile Mămicilor

Citiți părerile specialiștilor și recenziile mămicilor despre Aniball.

Mulțumesc enorm! Sunt la prima naștere - datorită Aniball nașterea mea a decurs fără leziuni și am avut cea mai scurtă a doua etapă a travaliului. Nu am avut nevoie de coasere, sedare sau alt ajutor. Recomand total Aniball și cred ca fiecare gravidă al trebui să-l folosească.
Angileta Willis Aniball Review
Angileta Willis
Mamă și Moașă, Anglia
Aniball este un instrument genial, cea mai bună investiție a mea ca gravidă. M-a ajutat să mă pregătesc pentru naștere atât psihic cât și fizic. Fiind la prima naștere am avut o a doua fază a travaliului foarte scurtă - de 5 minute, leziuni minime și în camera am mers singură prin trei coridoare 😉 Este inutil să renunțați, chiar dacă începuturile sunt mereu grele și să nu ascultați părerile sceptice ale oamenilor, care nu l-au încercat niciodată. Recomand.
Mia Matiskova Aniball
Mia Matiskova
Mamă, Slovacia
Am născut un băiețel superb. Am fost prima dată însărcinată și datorită fricii de rupere am început să exersez cu Aniball. Nașterea a fost foarte ușoară. Efectiv a fost nevoie de două împingeri și ulterior mi s-a spus că nu a fost nevoie de nicio tăiere. Ca și cum nu am născut deloc 🙂 Mă simțeam minunat. Exersarea cu Aniball m-a ajutat foarte mult și a redus frica de epizotomie. În același timp m-a ajutat mental să mă pregătesc pentru naștere, ceea ce la fel a fost super.
Charlotte Aniball Review
Suzanne
Mamă, Olanda
Experiențele mele cu Aniball sunt clar pozitive. După multe experiențe negative la prima naștere a primei fiice am încercat orice doar ca să se ușureze nașterea. Am reușit cu Aniball. Am exersat regulat și a avut rezultate. Am născut un băiețel cu dimensiuni de 3800/54 cm fără orice ajutor. Doctorul care a urmărit totul de la distanță nu putea crede. A fost o minune și îmi voi aduce aminte de această naștere toată viața.
Perineal Tear Aniball
Chloe
Mamă, Franța
Când vă așteaptă ceva pentru prima dată, pur și simplu vreți să faceți totul pentru a fi pregătite. Să vă pregătiți pentru naștere însă nu este foarte ușor. Chiar dacă toate sperăm că o să fie fără complicații, sunt multe lucruri pe care nu le putem influența. Putem însă să obținem cât mai multe informații despre ce ne așteaptă, să ne menținem în condiție și să facem exerciții. Ben a venit pe lume fără complicații, pe cale naturală, și asta datorită moașei excelente, domnului doctor și la urmă Aniball. Datorită exersării am fost pregătită pentru naștere, am învățat să lucrez cu corpul meu, am rămas liniștită și eram bucuroasă de venirea pe lume a bebelușului. Este mai ales o pregătire psihică pentru care mulțumesc Aniball și dacă voi avea cândva și al doilea copil, voi face iar exerciții cu Aniball.
Gabina Laskova Aniball
Gabriela Laskova
Mamă, Prezentatoare și Miss Cehia 2013, Cehia
Nașterea mea a fost datorită Aniball o experiență despre care o să îmi aduc aminte cu plăcere și la al doilea copil nu voi mai avea frici și stres. Am exersat la fiecare două zile de la săptămâna 36 și maxima mea a fost de 30 cm. Efectul la naștere a fost incredibil. Am împins de 3 ori și bebelușul a venit pe lume, a mers așa de bine că singură am fost uimită că bebelușul este deja afară 🙂 Domnul doctor m-a lăudat foarte mult, cât de bine colaborez la împins și moașa a spus că au experiențe foarte bune cu balonul. Trebuie să subliniez și efectul psihologic al balonului, am avut senzația că mă pot pregăti pentru naștere, că este măcar un pic în mâinile mele și asta m-a liniștit foarte mult.
Emma Aniball Review
Fozia Khan
Mamă, Anglia
Datorită Aniball mi-a fost mai puțin frică și cred că datorită lui pentru mine nașterea a fost o experiență. A fost absolut fain și practic știam ce va urma. Travaliul a durat aprox. 3 ore, fără epidurală, fără epizotomie sau alte leziuni. În maternitate am fost un exemplar - pentru prima naștere am avut o naștere rapidă fără leziuni și am fost aproape singura care după naștere am fost capabilă să stau în fund, să merg și să funcționez normal. Moașa de asemenea a lăudat foarte mult balonul. Mulțumesc foarte mult pentru o invenție excepțională, care are sens și a ajutat multe femei. Adaug că și prietena mea a exersat, a născut și este la fel fără leziuni. Dacă vom planifica alt bebeluș, cu siguranța voi folosi iar balonul.
Wanda_K Aniball
Wanda Klaman
Mamă, Anglia

Cumpărați-vă Aniball

Cumpărați-vă Aniball și începeți să vă pregătiți pentru o naștere naturală.

247,95 lei și Transport Rapid.

Cumpărați-vă Aniball

Cumpărați-vă Aniball și începeți să vă pregătiți pentru o naștere naturală.

247,95 lei și Transport Rapid.

Pentru naștere m-am pregătit ca să mă pot bucura de ea și de nașterea bebelușului. Am început să mă pregătesc aproximativ cu două luni înainte în fiecarea seară cu ajutorul balonului. În săptămâna 36 neașteptat mi-a curs lichidul amniotic așa că am mers la maternitate și după un maraton de câteva ore s-a născut fica mea Adriana. Dorința mea a fost ca nașterea să fie cât mai naturală și dacă se poate fără epizotomie. Nașterea a decurs foarte ușor și nu a fost nevoie de epizotomie, și datorită exercițiului meu cu Aniball. Și nici nu am avut posibilitatea să-l folosesc mai mult pe perioada înaintea nașterii. Vă mulțumesc pentru el, că pentru mine nașterea nu este o experiență groaznică, dar că este cea mai frumoasă zi din viața mea.
Iveta Soralova Aniball
Iveta Soralova
Mamă, Cehia
Aș vrea să mă implic și eu la discuția referitoare la experiența cu Aniball. Fac parte din acei tați care se preocupă mult cu pregătirea soției pentru naștere. Fiica Ulrika s-a născut complet natural, cred că doar două mici cusături și fără epizotomie. Deoarece soția mea are handicap, nu poate face față fără ajutorul meu, și prin urmare am început să mă interesez despre naștere. De aceea nu este bine să păstrezi doar pentru tine experiența cu acest instrument minunat. Până în ziua de azi, moașa le povestește femeilor la cursurile prenatale cum Klárka a născut în concordanța perfectă cu corpul ei și cu contracțiile. Sunt convins că mai ales datorită Aniball. Acum, când Klárka va naște iar după mai bine de doi ani, la 37 de săptămâni am început iar exercițiile. Ne bucurăm de fiecare exercițiu, o ajut pe soție cu introducerea balonului și mă bucură că nu suntem singuri în asta.
Peter Koudelka Aniball
Peter Koudelka
Tată, Cehia
După citirea câtorva recenzii m-am hotărât să cumpăr balonul. Prima introducere a fost ciudată, umflarea și mai mult, dar nu am intrat în panică, logic nu este doar pentru plăcere 🙂 Am exersat aproximativ 14 zile, după care capul deja a coborât, s-a scurtat colul și balonul introdus începea să mă deranjeze deja. Până la termenul de naștere mai erau două săptămâni și eu aveam exersat în siguranța 25 cm. În ziua nașterii am stat 20 de ore în camera de naștere. A doua fază a travaliului a ținut doar două ore și când a sosit momentul să împing am fost o profesionistă chiar dacă eram la prima naștere. Am recunoscut tehnica de expulzare a balonului și presiunea de la capul care coboară îmi era cunoscută. După un sfert de oră era gata, magicul nostru Vašík s-a născut cu dimensiuni incredibile de 54 cm si 4010g! Când doctorul m-a controlat, perineul era FĂRĂ leziuni! Pentru toate viitoarele mame - nu evitați să încercați Aniball, cu siguranță vă va ajuta, cel puțin ca suport psihic, care este pe primul loc. La sfârșit îmi permit o mică înțelepciune a soțului meu, când plângea de bucurie și se uita la micuțul nostru a spus: Fericirea nu se poate cumpăra, dar o poți naște 🙂
Lenka Samcova Aniball
Lenka Samcova
Mamă, Slovacia
Am exersat cu balonul Aniball și am avut exersați 25 cm. Cel mic a avut circumferința capului de 30 cm și a fost fără epizotomie și orice leziune. În spitalul din Prešov am fost un caz excepțional când ca mamă pentru prima dată nu au trebuit să facă epizotomie și nașterea a decurs într-o oră jumate. Sper ca conștientizarea mamelor să crească și nu o să mai sufere după naștere cu vindecarea rănilor. Recomand cu căldură Aniball, pe toată perioada de gravidă a fost cea mai bună investiție.
Veronica Perzel Aniball
Veronica Perzel
Mamă, Anglia
Când am avut balonul în mâini prima dată am avut dubii asupra rezultatelor și a unui eventual ajutor pentru pregătirea de naștere. Dar vedeam în asta o anume logică, care se practică și chiar funcționează. Am știut că dacă am reușit să împing balonul cu diametrul capului unui nou născut, fiica mea ar ieși fără probleme. Nașterea în sine a fost rapidă, fără complicații sau medicație și cel mai important fără alte urmări! Nicio epizotomie sau alte leziuni.
Charlotte Aniball Review
Charlotte
Mamă, Noua Zelandă

Cumpărați-vă Aniball

Cumpărați-vă Aniball și începeți să vă pregătiți pentru o naștere naturală.

247,95 lei și Transport Rapid.

Cumpărați-vă Aniball

Cumpărați-vă Aniball și începeți să vă pregătiți pentru o naștere naturală.

247,95 lei și Transport Rapid.

La primul copil nu m-am pregătit, am avut abordarea "reușesc ei cumva acolo". O perioadă lungă m-am obișnuit psihic și fizic cu epizotomia și de asemenea faptul că m-a surprins intensitatea durerii în fața căreia nu aveai unde fugi. Când am rămas însarcinată a doua oară nu mai voiam să trăiesc sentimentul că nu reușesc, că este în afara puterii mele și că fără ajutor străin nu știu ce să fac ca să îmi nasc copilul. Eroul principal din a doua naștere a mea a fost Aniball. La prima naștere nu l-am cunoscut, acum pentru o naștere fără durere am vrut să fac totul. Am început la 12 cm și mă durea totul, mușchii și perineul la împingere. După o lună (am depățit termenul cu o săptămână) am exersat un incredibil de 35 cm fără a clipi, așa că nu era nevoie de epizotomie (micuța avea circumferința capului de 36 cm), dar mai ales am căpătat o mare încredere. Știam deja cum o să fie, cum să împing, când să mă relaxez, când să lucrez, am început să percep altfel corpul meu "acolo jos", astfel încât nașterea a fost minunată. Nașterea a fost un vis. Contracțiile au fost la fel de puternice și dureroase ca la prima naștere, dar deja știam că durerea se poate suporta cu respirația corectă, cu reglarea corectă cu copilul și cu o condiție psihică, la care am ajuns datorită pregătirii cu Aniball. Vă mulțumesc pentru Aniball! A fost cea mai bună investiție.
Katarina Aniball
Katarina
Mamă, Cehia
Exercițiile cu Aniball și masajele perineului ar trebui să fie incluse în pregătirea fiecărei femei pentru naștere. Experiența mea personală - fiind prima dată mamă știam în ce poziție o să fie nașterea comfortabilă, am experimentat senzația trecerii capului, știam să împing și am născut natural fără nicio leziune. Exersat la 30cm iar băiețelul a avut diametrul capului de 34,5 cm. Aniball este un instrument eficient și de ajutor.
Monika Zimanova Aniball Review
MUDr. Monika Zimanova
Mamă și Ginecolog, Slovacia
M-am antrenat cu mici pauze și am născut cu puțin timp înainte de termen (dar un bebeluș la termen de 38 + 1 săpt), așa că am exersat doar de 10x, dar am ajuns la aproape 30 cm. Nașterea a fost lungă și până la urmă indus, mi-a fost frică, eram confuză (fără epidurală, dar ceva pentru durere am primit pe venă), dar în momentul când capul lui Honzík a ajuns în locuri unde la exerciții era balonul Aniball, în mintea mea imediat s-a făcut conexiunea și a dispărut frica, mi-am adus aminte de exerciții, imediat am știut cum să împing, cum să respir și din două împingeri Honzík a fost afară. Moașa nu a apucat să își pună mănușile 🙂 Nu am nicio cusătură, s-a născut la 15:08 și la 17:15 m-am așezat la masă pentru cină. Mamele din cameră nu înțelegeau 🙂 Îmi era frică de epizotomie și de nenumărate ori întrebam dacă chiar nu vom face epizotomie. La sfârșit mi-a spus zâmbind că și dacă voia să facă nu apuca. Laud Aniball peste tot unde merg, recomand tuturor gravidelor.
Emma Aniball Review
Eliska
Mamă, Cehia